\De vorba cu spiritele/

Cand aud despre spiritism, cei mai multi se gandesc la oameni asezati in jurul unei mese, asteptand, plini de speranta, ca masa sa se miste, intermediind comunicarea cu spiritele celor morti. Nu este incorect, dar e numai o mica parte a povestii.

Spiritismul (noi, romanii, am preluat termenul din franceza, caci francezii numesc conceptia respectiva spiritisme, in tarile de limba engleza fiind cunoscuta ca spiritualisme) este in primul rand o doctrina filosofica. La jumatatea secolului al XIX –lea, multi filosofi si oameni de stiinta erau incredintati ca entitati imateriale – spirite – populeaza lumea, nevazute, dar reale, iar comunicarea oamenilor cu acestea era perfect posibila in anumite conditii.

Ca orice curent, spiritismul a avut precursorii sai, urmati de cei care au definit clar conceptia, teoretizand-o si popularizand-o, dupa cum a avut si detractorii sai. Una dintre primele personalitati care s-a preocupat de fenomenul comunicarii cu spiritele a fost Emanuel Swedenborg, (1688 – 1772), un renumit filosof, om de stiinta, inventator si teolog. La varsta de 56 de ani, Swendenborg a intrat intr-o faza stranie a vietii: a inceput sa vorbeasca despre spirite, ingeri si demoni, sa sustina ca discuta cu acestia si ca vizitase Raiul si Iadul. Spiritismul sau – desi termenul inca nu fusese “lansat” – avea o puternica amprenta de misticism crestin: Swendenborg sustinea ca era indrumat de insusi Domnul Iisus Hristos, pentru a dezvalui lumii invatatura privind cea de-a doua venire a Sa. Intre anii 1747 si 1772, cand a trait in Suedia, Olanda si Anglia, a scris 14 carti ce cuprindeau doctrina sa si descrierea experientelor lui spirituale. Prea putini luau in serios vorbele lui; cei mai multi il socoteau cam ticnit, dar avea, se pare, o fire agreabila si afectuoasa, astfel incat multi ii pretuiau prietenia, fara a adera la ideile sale, dar si fara a fi deranjati de “originalitatea” acestora.

Daca pe Swendenborg nu-l luau in seama prea multi, in schimb surorile Fox  - Catherine (1838–92), Leah (1814–90) si Margaret (1836–93) – au devenit adevarate celebritati, iar faima lor a contribuit mult la raspandirea spiritismului. Cele trei surori locuiau la New York, intr-o casa in care, in anul 1848, au inceput sa rasune niste zgomote ciudate. Catherine si Margaret erau convinse de existenta spiritelor si pasionate de ideea comunicarii cu acestea. Au organizat mai multe sedinte de channeling – un termen care descrie o forma de comunicare cu entitati imateriale, implicand transmiterea si receptarea de mesaje intre acestea si o persoana cu aptitutudini deosebite in acest sens, numita medium – , afirmand ca au izbutit sa stabileasca o legatura cu spiritul unui vanzator ambulant; chipurile, aceasta persoana fusese ucisa si ingropata in casa cu pricina. Mai tarziu, in pivnita a fost descoperit un schelet. Va imaginati ce a insemnat asta pentru lumea avida de noutati si pasionata de paranormal.

Surorile au devenit, peste noapte celebre si s-au apucat sa faca demonstratii ale modului in care comunicau ele cu spiritele: ciocanituri, scriere automata, chiar si comunicare verbala atunci cand spiritele “puneau stapanire” pe una dintre surori. Evident, scepticii erau si ei prezenti la datorie, sustinand ca totul e o inselatorie, abil pusa in scena pentru a-i induce in eroare pe cei mai creduli. Si, intr-adevar, la un moment dat, Margaret Fox a marturisit ca producea anumite sunete (din cele care se presupune ca se datorau prezentei spiritului) folosindu-si degetele de la picioare; mai apoi, si-a retractat spusele, dar era prea tarziu: reputatia celor doua surori a fost definitiv compromisa. Totusi, in chip paradoxal, influenta lor a dainuit: oamenii n-au renuntat sa creada in comunicarea cu spiritele si astfel a aparut miscarea numita in SUA spiritualism, care avea sa renasca in Franta ca spiritism.

Intre timp, venise vremea cand conceptul trebuia fundamentat si clarificat, cand se cerea structurata o teorie. Cel care a facut-o a fost Allan Kardec (pseudonimul lui Hypolite Léon Denizard Rivail, 1804-1869, un dascal francez, nascut la Lyon). El a sustinut ca fusese martor la o serie de fenomene pe care le-a pus pe seama existentei unor entitati imateriale, a unor forme de inteligenta diferite de cele pe care le stia toata lumea si care, considera el, erau dovada existentei spiritelor printre noi. Kardec si-a sustinut ideile in cinci carti, ce stau la baza doctrinei spiritismului:

• Cartea spiritelor (1857)
• Cartea medium-ilor (1861)
• Evanghelia conform Spiritismului (1864)
• Rai si Iad (1865)
• Geneza conform Spiritismului (1868)

Si tot cinci sunt principiile ce stau la temelia doctrinei spiritiste, asa cum a fost ea gandita si popularizata de Kardec:

1.    Exista un Dumnezeu, definit drept “inteligenta suprema si cauza prima a tuturor lucrurilor”
2.    Exista spirite, entitati imateriale, la origine imperfecte si nestiutoare, dar care detin capacitatea de a se autoperfectiona, de a evolua
3.    Aceasta autoperfectionare are loc prin reincarnare, datorita careia spiritul se confrunta, in decursul vietilor succesive, cu nenumarate situatii, probleme si obstacole, invatand cum sa le faca fata.
4.    Spiritele fac parte din natura si, in aceasta calitate, pot comunica in mod firesc cu cei vii si pot interveni in vietile lor.
5.    Multe planete din univers sunt locuite (dupa cum vedeti, credinta in existenta extraterestrilor e veche)