Powered By Blogger

vineri, 14 ianuarie 2011

Ce-i cu fantomele?

Fantomele, strigoii si stafiile sunt creaturi fictive, a caror existenta nu este dovedita. Ele nu au corp si se crede ca sunt de fapt suflete ale oamenilor care au ramas, dupa moarte pe Pamant. Acest lucru s-a intamplat ori datorita unei morti brutale si a setei de razbunare, ori din cauza ca nu au beneficiat de un ceremonial de inmormantare, deci nu li s-a oferit odihna vesnica. Aceste creaturi dateaza de mult timp.

În multe mitologii ele erau vazute drept creaturi malefice, razbunatoare, cu intentii ticaloase. În mitologia japoneza, strigoii sunt violenti, capabili de razbunari fizice teribile asupra dusmanilor care au mai supravietuit. Uneori, aceste creaturi nu sunt decat niste suflete pasnice, tacute, docile, ce pot fi uneori vazute. Povestile cu case bantuite de fantome sunt elemente de baza in istoria acestor fiinte supralumesti.

Se spune ca in Marea Britanie, in special in Scotia, exista cele mai multe locuinte bantuite, care atrag implicit multi turisti. În prezent, Societatea Britanica si Americana pentru Cercetari Metapsihice investigheaza si clasifica o multime de cazuri in care se zice ca ar fi prezente fantome, incercand totodata sa dea explicatii logice si stiintifice acestor intamplari.

O teorie elaborata pentru a explica unele cazuri de aparitii de fantome este cea care sustine ca evenimentele dramatice cauzate de moartea unei persoane dragi, pot influenta sensibilitatea si emotiile unei persoane facand-o astfel sa creada ca vede aceste fiinte paranormale. Daca existenta fantomelor, a strigoilor si a stafiilor ar fi dovedita atunci s-ar putea afla si raspunsul vietii de dupa moarte.

Reincarnarea

Reincarnarea ofera speranta multor oameni. Daca nu facem ce trebuie in aceasta viata, mai avem o sansa intr-o viata ulterioara. Totusi, chiar si cei care cred in reincarnare admit faptul ca marea majoritate a oamenilor nu isi aminteste de viata anterioara. Atunci cum putem invata din greselile trecute daca nu ni le putem aminti? Se pare ca facem aceleasi greseli din nou si din nou. Ţinand seama de rata greselilor morale din istoria omenirii, avem oare vreun motiv sa speram ca, intr-o viata viitoare, vom face lucrurile asa cum trebuie?

De asemenea, reincarnarea pretinde ca asigura dreptatea. Conform legii karma (o lege impersonala si inflexibila a universului), in fiecare viata primim ceea ce meritam. Faptele nostre bune atrag dupa ele rezultate bune, iar faptele noastre rele atrag dupa ele rezultate rele de la o viata la alta.

Conform legii karma, nicio suferinta nu este nedreapta, pentru ca niciun om nu este nevinovat. Orice suferinta este bine meritata pe baza unei karme rele. Copilasul nascut fara picioare merita acest lucru, la fel si femeia care a fost violata. Fiecare ne purtam karma de la o viata la alta. Nu exista har, iertare sau mila.

Nu numai ca acest lucru nu este o veste buna pentru cei impovarati cu o constiinta incarcata, dar karma intra in conflict si cu simtul nostru moral, care ne spune ca anumite suferinte nu sunt meritate, ca trebuie sa ne fie mila de cei suferinzi si ca trebuie sa facem ceva pentru a alina durerea.

Limitarile reincarnarii
Poate reincarnarea sa ofere in mod realist speranta si un simt al dreptatii unei lumi in necaz? Ce mangaiere ofera ea pentru problema sacaitoare a mortii? Legea karmei este necrutatoare.

Fantomele piromane

Un grup de exorcisti musulmani denumit Darul Shifaq s-a recunoscut invins de catre fantomele care “parazitau” o casa din Malaezia, spiritele fiind foarte temute pe plan local, deoarece au fost invinuite de peste 200 de incendieri.

Nenorocirile par, astfel, fara sfarsit pentru Zanaib Sulaiman, proprietara unei case care a fost incendiata de peste 200 de ori in intervalul ultimelor luni.
Disperata de focurile care apareau, ca din senin, in mai multe colturi ale casei, cu toate ca martorii prezenti nu vedeau nicio fiinta vie care sa le aprinda, Zanaib Sulaiman a apelat, in ultima instanta, la un grup de exorcisti locali, care sa o scape de "fantomele" piromane.

Cu toate ca acestia s-au deplasat de urgenta la fata locului si au citit versete din Coran, stropind apoi cu apa sfintita colectia de sabii, pumnale Keris si obiecte de alama
din casa, atacurile spiritelor incendiatoare au reizbucnit imediat dupa ce acestia au parasit casa.

"Ne-am mai intalnit cu astfel de fenomene paranormale in trecut si suntem siguri ca armele si obiectele de arta detinute de Zanaib au legatura cu furia spiritelor nelinistite.
Noi credem ca Zanaib a mostenit sabiile si pumnalele de la tatal sau, care s-a ocupat cu magia neagra in timpul vietii sale. Pana nu scapa de aceste obiecte, spiritele o vor chinui neincetat", declara Zakaria Ya, liderul gruparii Darul Shifaq.

"Numai in decursul saptamanii trecute au izbucnit, ca din senin, 46 de focuri care au ars atat haine, cat si pereti ai casei, covoare de rugaciune si doua saltele. Imi este foarte frica si nu stiu ce sa mai fac pentru a imbuna spiritele", declara presei Zanaib Sulaiman, o batrana in varsta de 73 ani, care locuieste in casa de lemn impreuna cu nora sa si doi nepoti.

De ce vedem fantome sau de ce ti-e frica nu scapi

Cea mai sigura cale de a vedea o fantoma este sa fii terifiat de stafii. Una dintre cele mai mari frustrari ale vanatorilor de fantome este ca acestea nu le apar decat persoanelor carora le este teama. Este evident ca unui vanator nu-i ingheata sangele in vine la vazul sau auzul enigmaticelor spirite. Cinicii sustin varianta ca fantomele exista doar pentru cei care cred in ele, deci doar in imaginatia lor. De cealalta parte, stau marturiile unor persoane ingrozite de fiintele bizare pe care le-au vazut. Noi cercetari, facute de o echipa de la Clinica Mayo din Minnesota, sugereaza ca ambele variante pot fi adevarate. Dr. Michael Silber si colegii sai au examinat pacienti care sustin ca au fost martorii unor intamplari de acest gen.

Echipa a fost uimita sa constate ca majoritatea celor studiati au avut viziuni similare timp de cateva minute: figuri si trupuri de oameni, distorsionate, care umbla noaptea prin case. Cautand alte puncte comune, specialistii au constatat ca unul din trei pacienti sufera de anxietate, fapt explicabil pentru misterioasele aparitii. In iulie 2005, in ziarul Sleep Medicine din SUA a aparut un articol in care se explica de ce oamenii demoralizati, carora toate zgomotele din jur li se par bizare, au tendinta de a vedea fantome sau de a crede in existenta lor, in timp ce vanatorii de fantome inraiti nu vad nimic...

Tinutul fantomelor

Tara Galilor. Castelul Caerphilly din Cardiff a fost vizitat de o tanara doamna care zbura din turn in turn si de soldati care patrulau. Chiar si astazi, personalul nu se incumeta sa urce in turnul steagului, pentru a nu fi surprinsi de parfumul femeii.
Castelul Coch din Cardiff: doamna Griffith a murit de suparare (la propriu) dupa ce fiul sau a cazut intr-un lac fara fund si inca isi mai cauta baiatul prin castel si prin padurile din apropiere.
Castelul Dunraven din Glamorgan: inainte de cel de-al doilea Razboi Mondial, era „vizitat“ de o doamna in varsta, mica de statura, imbracata in rochie albastra, care mirosea a mimoze. Anglia. Castelul Hurst din Hampshire se confrunta cu stafia unui calugar.
Okehampton, Devon: sufletul unui caine negru nu si-a gasit inca linistea.
Castelul Arundel din Sussex: „omul albastru“ rasfoieste cartile din biblioteca inca de pe vremea regelui Charles al II-lea. Mintile celor din castelul Cadbury din Somerset sunt tulburate de stafia unui calaret cu o torta. O femeie fara cap apare langa zidurile castelului Corfe, Dorset. Regina Elisabeta I inca citeste in biblioteca de la Windsor, Berkshire.

Scotia. Aldourie, Inverness & Nairn – o doamna cu parul carunt se mai plimba din cand in cand prin „vesnica“ sa locuinta.
Barcaldine, Argyll & Dunbartonshire – Donald Campbell a fost ucis in parcul castelului, iar spiritul sau ii „cauta“ si acum pe vinovati.

Castelul de la Campina

Multi au auzit de Romania prin prisma infricosatoarei povesti a vampirului Dracula, vampir care are ca background figura domnitorului Vlad Tepes. Vestit pentru cruzimea cu care isi pedepsea dusmanii si nu numai, „Drakulya“, cum semna voievodul, l-a inspirat pe scriitorul irlandez Bram Stoker, care a creat, in 1897, personajul Dracula.

De atunci si pana astazi, Dracula si Transilvania au devenit subiectul a peste 750 de filme artistice, documentare sau nuvele inspirate de romanul scriitorului irlandez. Turismul romanesc exploateaza aceasta legenda pentru a atrage cat mai multi vizitatori, desi romanii considera ca este o jignire faptul ca un domnitor e taxat de o lume intreaga drept vampir. Totusi, Dracula nu este singurul caz mediatizat. De curand, cu ocazia cererii de retrocedare a castelului de la Campina, a revenit in atentia publicului povestea stafiei Iuliei Hasdeu, fiica scriitorului Bogdan Petriceicu Hasdeu.

Castelul a fost construit in memoria Iuliei, rapusa de tuberculoza la doar 19 ani. Astfel, in 1893, tatal incepe constructia la dorinta spiritului Iuliei. Castelul este un mic templu dedicat acesteia. In camera de spiritism se afla si astazi: o masuta de spiritism cu incrustatii de sidef, trei scaune de forma triunghiulara si un vas de bronz. In toate incaperile exista cate o lampa de fier in forma de cruce, care, mai demult, avea margele de chihlimbar – firul ce leaga sufletul individual de sufletul universal. Uimitoare este gaura din peretele biroului, pe unde „patrundea“ duhul fetei. Dupa fiecare sedinta de spiritism, carturarul scria despre cele intamplate. Cateva dintre legendele locale au fost publicate in revista Cosanzeana din Brasov, dupa 50 de ani de la moartea fetei:


„Noaptea, dincolo de portile ferecate ale Castelului, se aude Iulia cantand la pian. Se mai aud strigatele de bravo si aplauzele batranului tata. Uneori, se aude muzica de pian si ziua.“

„Nimeni nu calca prin fata castelului. Oamenii trec pe partea cealalta a strazii si se inchina. Cei aflati prin vecinatate au cerut primariei ca Hasdeu sa fie mutat si casa stafiilor sa fie daramata.“

„Ne-am suit in copac si am stat ascunsi toata noaptea. N-am vazut cand a intrat stafia in cladire, dara la cantatul cocosilor, d-soara Iulia a iesit pe terasa din stanga. Era imbracata in rochie alba, avea flori de margarete in brate si parul prins in coc cu o stea. A doua zi dimineata, cateva fire de margarete au fost gasite de maturatorul de strada langa gardul castelului. Era in septembrie, margaretele disparusera demult. Si dl. vardist spune ca este adevarat.“

Desi unii cred ca spiritul Iuliei este inca viu si bantuie castelul, autoritatile au negat orice afirmatie de acest gen, iar pentru inscrisurile de dupa sedintele de spiritsm explicatia a fost: „Chinurile unui tata indurerat de moartea fiicei sale“.

joi, 13 ianuarie 2011

Cea mai horror pov

 Cititi de sus in jos , nu va uitati in fata!!! Trebe citit tot...


Era odata un copilas care intr-o zi s-a intors de la scoala.



parintii lui erau plecati de acasa.baiatelul, si-a lasat ghiozdanul si fiind foarte hranace s-a dus la bucatarie sa infulece ceva.casa fiind foarte mare, baiatului i-a luat cam 1 minut si ceva sa ajunga in bucatarie, iar pe drum.avea senzatia. ca. ESTE URMARIT...



ajuns in bucatarie a mancat ca 3 porci, pentru a-si alunga frica.



apoi, ca tot omul, a avut nevoia sa mearga la baie.pe drum, aceeasi senzatie, ca este urmarit.



baiatul ajunge la baie.deschide usa. si acolo... acolo. vede cc. ccaa... NU MAI ERA HARTIE IGIENICA!