Experientele de dupa moarte – Amintiri din casa mortilor

 

Ne-am obisnuit sa privim experientele din pragul mortii drept fenomene paranormale care se intampla in cazuri speciale, extrem de rare, si carora cu greu le putem gasi o explicatie. Nu realizam ca sunt atat de comune si de des intalnite incat au intrat practic in vocabularul nostru de zi cu zi. Expresii ca „intreaga viata mi-a trecut prin fata ochilor” sau „nu te indrepta spre lumina” au devenit deja de notorietate. Ce anume insa reprezinta aceste fenomene? Sunt experiente spirituale? Halucinatii? Modificari chimice la nivel cerebral in momentul mortii? Sau sunt ele dovada clara a existentei vietii de dupa moarte?

Intunericul, tunelul si lumina
„Ati auzit probabil, de multe ori, ca moartea este o experienta terifianta. Sa nu credeti asta! Moartea este cea mai dulce, tandra si senzuala senzatie pe care am trait-o vreodata. Moartea vine deghizata intr-un prieten foarte foarte bun... Este usor sa mori... Ca sa traiesti, insa, trebuie sa lupti” - Edward V. Rickenbacker, pilot din timpul Primului Razboi Mondial, care a fost la un pas de moarte dupa ce avionul sau a fost doborat de inamici.

In 1975, Dr. Raymond Moody lansa pentru prima data o ipoteza tulburatoare, cea a existentei unui set de experiente comune tuturor persoanelor care s-au aflat in pragul mortii. Cartea sa, „Viata de dupa viata”, s-a dovedit un succes de proportii si a impamantenit, atat in mediul stiintific cat si in viata de zi cu zi, notiunile tunelului intunecat, a luminii, a senzatiilor de parasire a corpului si toate celelalte experiente care insotesc momentul mortii. Nu va ganditi insa ca astfel de fenomene au inceput cu Dr. Moody. In realitate, ele sunt cunoscute de cand lumea. Platon, in celebra sa „Republica”, din anul 360 i.Hr., povesteste experienta unui soldat pe nume Er, dupa ce acesta a fost ucis intr-o lupta. Er descrie momentul in care spiritul ii paraseste trupul, pentru ca apoi sa fie judecat alaturi de sufletele altor persoane decedate si, intr-un final, sa vada un loc minunat... paradisul.


Succesul inregistrat de tratatul medical al lui Raymond Moody a dus ca in 1978, la numai trei ani dupa lansarea cartii, sa ia nastere International Association for Near-Death Studies (IANDS), o asociatia ce trebuia sa largeasca in mod considerabil aria cercetarilor in domeniu. Astazi, aceeasi asociatie se bucura de ajutorul unora dintre cei mai prestigiosi medici, specialisti si oameni de stiinta. Daca la inceput, in mediul stiintific, problema experientelor din pragul mortii a fost privita cu scepticism, in prezent nu mai exista niciun dubiu cu privire la autenticitatea lor, adevarata provocare a oamenilor de stiinta fiind elucidarea originilor acestora. Nu mai departe de anul trecut, mai precis in septembrie 2008, experti din 25 de spitale din Marea Britanie si SUA, coordonati de specialistii Universitatii Southampton, au anuntat ca au demarat un proiect amplu, care va dura trei ani si care va include observatii atente pe 1.500 de pacienti. Scopul? Aflarea unei explicatii plauzibile privind experientele din pragul mortii.


Studiile efectuate inca din 1980 au aratat o realitate socanta. Peste 15% dintre cetatenii americani au trait astfel de senzatii. In Germania, numai 4%, dar daca raportam acest procent la populatia de peste 82 de milioane de locuitori a tarii, numarul celor care au trecut prin experienta mortii iminente este unul extrem de mare.

Despre ce fel de experiente vorbim insa? Intr-o lista a trairilor paranormale de acest gen, specialistii au enumerat nu mai putin de opt stari corelate, desi extrem de putini oameni ajung sa le traiasca pe absolut toate.

• Sentimentul de liniste – Prima senzatie pe care o au cei aflati in pragul mortii, este cea de pace interioara, de liniste sufleteasca, acceptarea mortii si confortul fizic si emotional. Uneori, aceasta stare poate fi precedata de un zgomot extrem de neplacut.
• Lumina intensa si pura – Cateodata, aceasta lumina intensa ( deloc dureroasa) pare sa umple camera in care se afla subiectul. In alte cazuri, pacientii mentioneaza o lumina neobisnuita, care pare sa vina dintr-un colt al camerei, si pe care o asociaza cu Dumnezeu sau cu Paradisul.
• Parasirea propriului corp – Cel de al treilea pas este cel in care persoana in cauza simte ca isi paraseste propriul corp. Exista numeroase mentiuni in care pacientii sustin ca levitau si ca puteau vedea si auzi persoanele din jurul lor, la fel de bine cum isi puteau vedea trupul inert. Uneori, „spiritul” poate zbura in afara camerei, catre cer sau catre ceea ce pare a fi Raiul.
• Intrarea in alte dimensiuni  - Indiferent de orientarile religioase ale celui afectat, exista aceleasi mentiuni cu privire la natura locului in care „spiritul” poate ajunge. In marea majoritate a cazurilor, cei aflati in pragul mortii vorbesc de Rai, desi exista si situatii in care oamenii vorbesc de locuri reci, intunecoase, si de voci disperate care se aud in jurul lor, o imagine pe care nu au putut sa o asocieze decat cu Infernul.
• Entitati luminoase – Una dintre cele mai intalnite si ma des relatate experiente este cea a entitatilor luminoase care insotesc sufletul celui aflat in pragul mortii. Majoritatea relatarilor fac referire la un glob de lumina, a carui voce este calda si prietenoasa. Acesta este perceput ca Dumnezeu, un inger, un sfant sau chiar o persoana apropiata care a decedat.
• Tunelul – La fel de cunoscuta este si prezenta tunelului intunecat, pe care spiritul este nevoit sa il traverseze. In unele relatari, la capatul acestuia se afla o lumina, in timp ce altele sustin ca singura sursa de lumina este cea a entitatii care insoteste sufletul celui aflat in pragul mortii. In tunel este mentionata prezenta a numeroase alte spirite, unele ratacite, in timp ce altele isi urmeaza drumul catre aceeasi sursa de lumina.
• Comunicarea cu spiritele – Inainte ca experienta sa ia sfarsit, pacientii afirma ca au comunicat cu o alta entitate. Aceasta a fost descrisa sub forma unei puternice voci masculine, care ii spune celui afectat ca inca nu a sosit timpul sau si ca trebuie sa se intoarca. Unii subiecti pretind ca li s-a dat posibilitatea alegerii intre lumina divina si intoarcerea in propriul corp, in timp ce altii sustin ca li s-a ordonat, pur si simplu sa se intoarca.
• Vizualizarea propriei vieti – Aceasta experienta mai este numita si „vederea panoramica a vietii” si poate fi intalnita atat la inceputul starii propriu-zise cat si la finele trairilor paranormale. Modul in care ea se produce difera de la persoana la persoana. Daca unii pacientii sustin ca imaginile erau extrem de detaliate, altii sustin ca au vazut doar franturi din propria viata. Subiectii aud uneori voci apropiate care le judeca faptele.

Asa cum mentionam si mai devreme, aceste opt experiente ajung doar rareori sa fie traite in totalitate. Unele dintre ele, asa cum este senzatia de parasire a propriului corp, pot fi percepute in situatii care nu au nimic de a face cu experientele din pragul mortii. In acelasi timp, trairile difera la o persoana la alta, relatarile care sa se incadreze exact in tiparul de mai sus fiind extrem de putine.


Teorii supranaturale
Este evident ca teoriile care incearca explicarea experientelor din pragul mortii intra inevitabil intr-una din cele doua categorii: stiintifice sau supranaturale. Ambele variante pot fi acceptate la fel de bine cum pot fi si combatute. Important insa de mentionat este ca teoriile supranaturale au la baza substratul cultural si religios al celor implicati. Sa urmarim insa cateva dintre acestea.

Cea mai simpla explicatie este aceea ca subiectii care experimenteaza senzatiile de mai sus isi amintesc, de fapt, ceea ce se intampla cu propria lor constiinta dupa parasirea corpului. Mai exact, atunci cand sunt pe moarte, oamenii isi simt sufletul disociat de trup si incep sa perceapa stari si trairi pe care nu le-ar putea percepe in mod normal. Sufletul merge pana la granita dintre lumea noastra si cea a mortilor, de obicei reprezentata prin acel tunel. Odata ajuns, spiritul intalneste sufletele altor decedati si chiar o entitate divina, asociata uneori chiar cu Dumnezeu. Pacientului, sau spiritului acestuia, i se prezinta cealalta lume, Raiul sau Iadul, dupa care este trimis inapoi in propriul corp.

Credinta in proiectiile astrale leaga experientele din pragul mortii cu alte forme de parasire ale propriului corp. In cazul de fata, eul astral se elibereaza spontan de trup si calatoreste liber catre alte dimensiuni. Ceea ce ii socheaza pe oamenii de stiinta este dovada irefutabila a acestor parasiri ale corpului. Exista numeroase marturii despre persoane inconstiente sau aflate in moarte clinica care, atunci cand si-au revenit, au dat detalii uluitoare despre procedurile medicale care s-au efectuat asupra lor sau despre persoanele prezente in apropiere. Si mai uluitoare sunt declaratiile unor persoane oarbe care au identificat cu precizie culorile hainelor celor care s-au aflat in camera de spital, in preajma lor.


Pentru iudeo-crestini, astfel de experiente reprezinta dovada clara ca exista viata dupa moarte si ca oamenii continua sa existe intr-o alta dimensiune, in genere, Raiul sau Iadul. Nu mai putin importanta este si convingerea unora ca senzatiile din pragul mortii nu sunt altceva decat lucrarea diavolului, cel care incearca sa profite de vulnerabilitatea oamenilor si care apare ca un „inger de lumina”. In ce mod profita Satana de oameni reprezinta inca un subiect de discutie.

Anumite teorii tind mai degraba spre ezoterism. Unii oameni sunt convinsi ca experientele din pragul mortii reprezinta o conexiune la nivel psihic intre entitati cu o evolutie superioara, din alte dimensiuni. Acestea pot fi chiar oameni care au depasit ciclul nastere-moarte-reincarnare, si care au capacitatea de a oferi neinitiatilor imagini din viitor. Da, este adevarat ca anumiti subiecti au facut previziuni extrem de detaliate dupa iesirea din starile mentionate mai sus.

Interesant este si punctul de vedere al reprezentantilor altor religii decat cea iudaica sau cea crestina. In budism, spre exemplu, „lumina mortii” nu este altceva decat dovada decaderii morale a celui in cauza. Un suflet curat ar trebui sa fie capabil sa recunoasca atat natura luminii cat pe cea a propriului suflet detasat de corp. In situatia in care cel aflat pe patul de moarte este capabil sa identifice aceste trairi, se poate spune ca a depasit ciclul reincarnarilor si ca este gata sa atinga starea de nirvana.

Moartea sub lupa cercetatorilor
Nu mai este un secret pentru nimeni, ca stiinta nu poate explica experientele paranormale din pragul mortii. Nu putem spune ca explicatiile medicilor sau psihologilor sunt incorecte dar, categoric, multe dintre aspectele acestor trairi nu pot fi testate. Oare cum ai putea elabora un test prin care sa dovedesti ca cineva se duce, literalmente, in Rai sau in Iad; ca cIl intalneste pe Dumnezeu, si apoi sa il resuscitezi pentru a dovedi stiintific toate acestea?

In orice caz, stiinta poate dovedi ca numeroase aspecte ale trairilor din momentul mortii au, de fapt, o natura psihologica si fiziologica. Cercetatorii au descoperit ca anumite droguri, asa cum este ketamina, pot crea senzatii identice cu cele descrise mai sus. Mai mult, anumiti pacienti chiar sunt convinsi ca mor sub efectul acestor droguri. Mecanismul care se afla insa in spatele unor atari senzatii nu este altul decat propriul nostru creier. Ceea ce noi percepem ca o realitate, poate fi, de fapt, o suma a informatiilor pe care creierul le transmite in acel moment. Sa luam, spre exemplu un test simplu. Inchideti ochii si ridicati mana dreapta pana in momentul in care va atingeti crestetul capului. De unde stiti unde se afla mana voastra atata timp cat tineti ochii inchisi? Evident, senzorii cerebrali au capacitatea de a prelucra informatii privind spatiul si timpul, chiar si in lipsa stimulilor vizuali. De aceea, acest test nu va da gres niciodata.


Acum, imaginati-va ca tot acel sistem neuronal a luat-o razna si ca functiile sale se afla in degringolada. In locul senzatiilor reale, creierul poate transmite o multitudine de informatii eronate, dandu-va impresia ca va aflati in cu totul alte locuri decat cele in care va aflati de fapt, si ca traiti experiente care nu au nimic in comun cu realitatea. Aceste senzatii pot fi atinse sub efectul drogurilor sau, spre exemplu, sub cel al unor traume cerebrale puternice. Creierul incearca sa interpreteze toti stimulii pe care ii primeste, dar senzatiile pe care noi le simtim reale nu sunt nimic altceva decat stradaniile acestuia de a-si reveni la normalitate. Suprasaturarea cu informatii false a creierului da celui in cauza senzatia, ati ghicit, unei lumini puternice. Pe masura ce aceasta se amplifica, o alta reactie normala a creierului este cea a crearii imaginii unui tunel intunecat.

Senzatia de plutire si de parasire a corpului are, la randul ei, o explicatie logica. Din nou, creierul incearca sa „traduca” informatiile privitoare la spatiu si timp. Rezultatul? Pacientul are impresia ca leviteaza si ca isi paraseste trupul. Lipsa de oxigen, combinata cu o trauma puternica, poate duce la aceasta senzatie.  Calmul, pacea, linistea interioara se explica prin nivelul ridicat de endorfina secretat in corpul nostru in momentul unei traume cerebrale. Exista numerosi pacienti care au declarat ca s-au simtit lipsiti de orice emotii in timpul unor momente traumatice (vezi aici chiar si experientele din pragul mortii). Nimic paranormal pana aici.


Inexplicabile pentru medici raman insa bizarele experiente in care apar entitati divine, spirite sau chiar Dumnezeu. Nu se poate explica nici modul in care oameni inconstienti relateaza in detaliu, evenimente si lucruri despre care nu ar trebui sa aiba nici cea mai mica idee. O teorie cat de cat plauzibila este aceea ca, inclusiv in momente de inconstienta, creierul nostru continua sa inregistreze informatiile transmise de stimuli externi, si sa le depositeze la un anumit nivel, astfel incat ele sa ajunga din subconstient in memoria pacientilor. Da, dar aceasta este doar o ipoteza, iar demonstrarea ei ramane inca un deziderat al medicilor si specialistilor in neurologie.

Desigur, exista o explicatie pentru fiecare moment din experientele din momentul mortii. Dar oamenii de stiinta sunt constienti ca ipotezele lor nu au ajuns decat la un nivel infim fata de ceea ce se doreste. Oamenii prefera sa creada in teoriile supranaturale si este evident de ce fac acest lucru. Lor li se ofera speranta ca dincolo de moarte vor continua sa existe si ca moartea nu este un capat macabru de drum. Singurul lucru cert este acela ca exista o teorie stiintifica pentru absolut fiecare pas din experientele de mai sus. La fel de cert este insa ca pentru fiecare ipoteza a specialistilor exista cel putin cinci cazuri de senzatii din pragul mortii care sfideaza logica si, implicit, stiinta.

Enigmele deja vu sau amintirile despre viitor

 

Peste 70 % din populatia Terrei sustine ca a experimentat, macar odata, un straniu sentiment de familiaritate fata de lucruri care, in mod normal, ar fi trebuit sa fie total necunoscute. O vizita in premiera la un magazin in care totul pare deja cunoscut, o discutie ce lasa impresia ca a mai avut loc, desi ea nu s-a mai intamplat niciodata, sau chipul familiar al unei persoane care, in realitate, este vazut pentru prima oara, sunt doar cateva dintre simptomele neexplicate, insa considerate normale, ale senzatiei de deja vu.

Unele persoane ajung pana in punctul in care pot da detalii amanuntite despre locuri pe care le vad pentru prima oara ca si cum, intr-o experienta sau existenta anterioara, ar fi trait exact aceleasi senzatii, iar sentimentul de deja vu poate fi atat de intens incat apare tendinta de a fi asociat cu aspecte mistice ale vietii. Este deja celebru cazul lui Carl Gustav Jung, ilustrul psiholog elvetian si fondator al psihologiei analitice, cel care a descris un puternic sentiment de deja vu in momentul in care s-a aflat in fata unui tablou ce ilustra un medic. Senzatia de familiaritate a psihologului fata de pantofii si hainele personajului din tablou l-a determinat intr-un final pe acesta sa concluzioneze: persoana pictata era el insusi in timpul unei vieti anteriorare, explicatie cel putin ciudata, tinand cont ca este vorba de unul dintre cei mai mari oameni de stiinta ai secolului XX.

Ce este senzatia de deja vu?
Desi in prezent exista peste 40 de teorii care incearca sa explice bizarele feste ale mintii umane, oamenii de stiinta sunt inca rezervati asupra acestui delicat subiect. Primul care a analizat senzatiile de deja vu si cel care, de altfel, a impamantenit acest termen, a fost medicul francez Emil Boirac. In volumul sau intitulat "L'Avenir des Sciences Psychiques", volum ce a fost publicat in anul 1876, omul de stiinta francez definea trei tipuri de deja vu: deja vecu – deja trait, deja senti – deja simtit si deja visite – deja vizitat. Ulterior, derivat din primele trei tipuri, a fost definit si sentimentul de deja entendu – deja auzit, precum si antonimul jamais vu – nemaivazut, senzatie opusa celei de deja vu, in care o persoana revenita intr-un loc familiar, spre exemplu, realizeaza ca nu mai recunoaste nimic.


Desi senzatiile de deja vu apar pe toata durata vietii, medicii au reusit sa identifice intervalele de varsta in care ele apar cel mai des, asta si ca o explicatie e existentei lor. Varstele critice sunt cele cuprinse in intervalul 15 – 19 ani si 35 – 40 de ani. Daca in cazul adolescentilor o posibila explicatie a aparitiei senzatiei de deja vu este data de reactia creierului in fata unor experiente noi si intense pe care subiectul nu le-a mai trait, in cazul persoanelor de varsta medie, vinovata de senzatiile misterioase ar fi criza varstei mijlocii, cea care incepe sa le joace feste subiectilor, dandu-le acestora false senzatii despre experiente care nu au avut loc.
Posibile explicatii ale sentimentului de deja vu
Dat fiind faptul ca senzatiile de deja vu nu sunt anuntate de simptome si nu dureaza mai mult de 30 de secunde, fenomenul in sine este unul extrem de dificil de studiat. Unul dintre primii oameni de stiinta care a incercat o aprofundare a misteriosului sentiment a fost Sigmund Freud. Acesta a vazut in falsele amintiri un rezultat al reprimarii inconstiente a memoriei de catre creierul uman in fata unor experiente traumatizante traite la o varsta frageda. De altfel, fenomenul descris de Freud, numit paramnezie, a fost general acceptat pentru o mare perioada din secolul XX, pana in momentul in care deja vu-ul a reintrat in atentia oamenilor de stiinta.

Ignorate o buna perioada de timp in mediile academice, datorita tot mai desei lor asocieri cu fenomene care ies din sfera stiintei (reincarnarile, fenomenele OZN sau parapsihologia), senzatiile de deja vu au reintrat de curand in atentia cercetatorilot dupa ce acestia au reusit sa aprofundeze studiul creierului uman.
Una dintre cele mai cunoscute teorii acceptate de catre cercetatori este cea a psihiatrului Alan Brown de la Universitatea Duke din Statele Unite ale Americii si a colegei sale, Dr. Elizabeth Marsh, teorie cunoscuta sub numele de atentie distributiva sau teoria mesajelor subliminale. Intr-unul dintre testele efectuate de cei doi oameni de stiinta, acestia au prezentat unui grup de studenti o serie de fotografii ale unor locatii pe care nici unul dintre subiecti nu le mai vazuse vreodata. Cu putin timp inainte de inceperea testelor, cercetatorii au bombardat practic cu mesaje subliminale – imagini care nu durau mai mult de 10-20 de milisecunde (suficient de mult pentru ca in creierul unei persoane sa poate fi inregistrata imaginea, dar nu suficient de mult pentru ca aceasta sa fie constienta), o parte din studentii participanti la experiment. Rezultatul a fost ca persoanele supuse mesajelor subliminale au declarat ca au un straniu sentiment de familiaritate fata de imaginile din fotografii, desi acest lucru ar fi fost, in mod normal, imposibil.

O alta teorie acceptata de catre oamenii de stiinta este cea a medicului olandez, Hermon Sno. Acesta sustine ca memoria se comporta asemenea unei holograme, creierul fiind capabil sa creeze imagini tridimensionale ale unor fragmente minuscule de amintiri sau senzatii. Conform cercetatorului olandez, senzatia de deja vu nu ar fi altceva decat reminiscente ale unor asemenea imagini holografice create de creierul nostru, imagini care, din stare latenta, revin la suprafata in momentul in care gasesc un corespondent in lumea reala.
Nu putea lipsi din aceasta lista psihiatrul american Robert Efron, cel care a dat nastere teoriei care ii poarta numele si care mai este cunoscuta si ca teoria procesarii duale. In urma studiilor efectuate pe pacientii din Spitalul de Veterani din Boston, Efron a concluzionat ca senzatia de deja vu isi are explicatia in procesele neurologice. Astfel, creierul care este asaltat zilnic de milioane de informatii poate sa nu se sincronizeze perfect atunci cand este vorba de asimilarea acestora. Medicul american a observat ca emisfera stanga a creierului este responsabila de sortarea si asimilarea informatiilor primite. De asemenea, omul de stiinta a sesizat faptul ca senzatiile pot fi percepute cu o anumita intarziere, fapt ce duce la inregistrarea acestora ca experiente trecute, in realitate ele nefiind mai vechi de cateva secunde.

Senzatia de deja vu si visele premonitorii
Una dintre cele mai aprigi dispute ale oamenilor de stiinta este cea legata de asocierea senzatiei de deja vu cu visele premonitorii. Omul de stiinta elvetian Arthur Funkhouser sustine ca visele pot fi cauza misterioaselor amintiri despre viitor. Desi nu exista o explicatie general acceptata a aparitiei unor asemenea vise, testele efectuate de savantul elvetian pe studentii de la Universitatea Oxford arata ca un procent de aproape 13 % dintre persoane au intr-adevar vise premonitorii. Un studiu realizat in 1988 de un psihiatru american, Dr. Nancy Sodow, confirma teoria lui Arthur Funkhouser, desi procentul indicat de aceasta din urma nu este mai mare de 10%.

Si totusi, in ciuda celor peste 100 de ani de studii ai fenomenului deja vu, oamenii de stiinta recunosc faptul ca teoriile emise in ultimul secol nu sunt suficiente pentru a explica misterioasle senzatii. Probabil ca tehnologia viitorului sau intelegerea extrem de complicatului creier uman poate duce la clarificarea totala a acestor fenomene. Pana atunci, lupta dintre stiinta si pseudostiinta poate lasa loc interpretarilor de orice fel.
BIZZARE FACTS

• Desi nu este considerat drept un sentiment de deja vu, senzatia pe care au pilotii in timpul zborurilor cu avioane supersonice este similara cu cea pe care copiii o au in visele lor. Visele in care este retraita senzatia de zbor apar numai in timpul copilariei si dispar odata cu varsta adolescentei. Cu toate acestea, exista un procent, desi extrem de mic, al persoanelor care au declarat ca viseaza ca zboara chiar si la maturitate.
• Multi dintre cei care au experimentat senzatia de deja vu, sustin ca aceasta apare in urma rapirilor extraterestre si ca urmare a reprimarii memoriei de catre potentialele fiinte din spatiul extraterestru. Sedintele de hipnoza nu au adus nici un rezultat plauzibil, atata vreme cat unele concluzii par sa sustina asemenea declaratii hazardate.
• Desi o senzatie de deja vu nu dureaza mai mult de 30 de secunde, exista persoane pentru care un astfel de sentiment dureaza mult mai mult, fara a fi asociat cu vreo boala psihica. Este celebru cazul unui inginer britanic pensionat care s-a plans in repetate randuri familiei de prezenta unor indelungate senzatii de deja vu. Sfatuit de membrii familiei sa viziteze o clinica de psihologie, acesta a raspuns resemnat: „Nu are nici un rost. Stiu deja cum va fi”. Cazul a fost studiat de Dr. Chris Moulin, pisholog in cadrul Universitatii din Leeds. Cercetatorul a declarat ca a fost socat in momentul in care, intalnindu-l pe britanicul in cauza, acesta i-a descris in detaliu parintii pe care nu exista nicio posibilitate sa ii fi intalnit vreodata.

Deochiul - privirea care secatuieste

 

Te intorci de la o scurta intalnire cu colegii din alte birouri. Te-ai dus sanatos si te-ai intors ca vai de tine: o durere de cap izbucnita ca din senin iti sfredeleste tamplele, te simti ametit si lipsit de putere. Ce naiba-i asta? Daca lucrezi intr-un colectiv mai mare, unde ai si colege mai in varsta, exista o mare probabilitate ca una din ele sa-ti puna diagnosticul pe loc: ai fost deochiat. Daca ai noroc, poate tot una dintre colegele mai mature si cu experienta iti administreaza si tratamentul. Si, lucru curios, uneori chiar iti trece.

Efect placebo? Sa fie oare vorba despre faptul, constatat empiric de noi toti, ca atunci cand cineva se ocupa de tine, cu grija si afectiune, te simti mai bine, indiferent ce-ai avea? Dar, de fapt, ce ai avut? Exista cu adevarat acest ciudat fenomen – imbolnavirea subita, ca urmare a unei priviri “toxice” – numit deochi?
Credinta in deochi sub o forma inrudita cu cea existenta la noi dainuie din timpuri stravechi in tot spatiul mediteranean. In Grecia, in Turcia, in Spania si Italia, in tarile Orientului Mijlociu, teama de o privire malefica este atat de raspandita, incat a dat nastere unui intreg folclor, de la legende si explicatii paranormale, pana la tratamentele preventive si curative, cu gesturi si obiecte protectoare, descantece si vraji cu taciuni aprinsi.
Asa cum este el inteles in credintele populare, deochiul ar implica un transfer misterios de energii necunoscute intre cel ce deoache si victima sa. Unii il considera pur si simplu un fenomen paranormal – el exista, dar nu poate fi explicat in termenii cunosterii stiintifice actuale. Cel mult, poate fi explicat in termeni de magie. Altii, pozitivistii sceptici, il explica - fara dovezi stiintifice, dar intr-un spirit stiintific -, ca pe o influenta de natura energetica asupra organismului victimei si vorbesc despre unde cerebrale, despre curentii bioelectrici ai corpului sau ceva asemanator, incercand sa impace inca-necunoscutul cu ceea ce e deja cunoscut in oarecare masura. Realitatea este ca, deocamdata, nimeni nu stie ce este cu adevarat deochiul, dar multi cred in el, atribuind cu usurinta o stare de rau, aparuta subit, acestui enigmatic fenomen.

Interesant este faptul ca e vorba despre un rau facut  fara intentie; persona care deoache poate sa nu fie neaparat rauvoitoare. Curioasa este si distinctia care se face in sudul Italiei intre deochiul provocat de laude si admiratie, numit mal occhio, si un soi special de vatamare, numit jettatura (aruncare, azvarlire); se considera ca oamenii capabili de asa ceva (jettatori) se nasc cu capacitatea de a arunca, fara intentie, priviri nocive, asemeni unor proiectii sau radiatii daunatoare.
Se spune ca papa Pius al IX-lea, eroul celui mai lung pontificat din istorie (32 de ani, 1846 – 1878), era considerat, la vremea sa, un jettatore, iar credinciosii primiti in audienta, desi emotionati la culme de intalnirea cu loctiitorul lui Dumnezeu pe Pamant, nu uitau sa faca,  in acelasi timp, la spate, cu mana, gesturi de aparare impotriva deochiului.

Prea vechi pentru a putea fi pe deplin explicat (deocamdata)
Aproape in toate regiunile unde exista credinta in deochi, el este privit ca un soi de efect secundar al unei priviri invidioase ori doar admirative si staruitoare sau al unei laude aduse de cineva. Chiar si azi, multe mamici pot spune povesti adevarate despre felul in care si-au scos la plimbare copilasul sanatos-tun; pe drum, cineva l-a admirat si laudat, iar la intoarcerea acasa, peste o ora-doua, copilul a inceput sa planga si sa vomite.
Oricum, credinta e foarte veche; deochiul sau ochiul rau (ayin ha’ra) este mentionat si in Vechiul si in Noul Testament, si nu numai o data. “Nu mânca pâinea celui ce se uită cu ochi răi şi nu pofti bucatele lui.” (Pildele lui Solomon, 23:6) ; “Căci dinăuntru, din inima omului, ies cugetele cele rele, desfrânările, hoţiile, uciderile; adulterul, lăcomiile, vicleniile, înşelăciunea, neruşinarea, ochiul pizmaş, hula, trufia, uşurătatea - toate aceste rele ies dinăuntru şi spurcă pe om". (Marcu 7:21-23).
Uimiti de larga raspandire a acestor conceptii, multi specialisti au studiat profund fenomenul, incercand sa inteleaga cauzele pentru care oamenii sunt atat de convinsi de existenta unui asemenea rau. Din secolul al XIX-lea dateaza un text clasic Deochiul: originile si manifestarile superstitiei, de Frederick Thomas Elworthy, iar mai recent, profesorul Alan Dundes, de la Universitatea din Berkeley, SUA, care se ocupa in mod deosebit de interpretarea folclorului, a publicat studii referitoare la acesta credinta, inclusiv implicatiile psihologice care ar sta la baza ei.

Dundes (foto, sus) este autorul unui punct de vedere original asupra fenomenului, bazat pe opozitia dintre umed si uscat (asa se si intituleaza un studiu academic publicat de el: Wet and Dry: The Evil Eye). Dundes considera ca credinta in deochi ar avea origine indo-europeana si semitica si ca nu ar fi existat in America, in insulele Pacificului, in Asia, Africa subsahariana ori Australia pana la contactul acestor civilizatii cu europenii. El emite interesanta ipoteza ca la temelia credintei in deochi ar sta opozitia dintre umezeala sau apa, ca expresie a vietii si uscaciunea asociata mortii. Astfel, adevaratul rau pe care cel ce deoache il face victimei sale ar fi faptul ca il “seaca”, il usuca, lipsindu-l de fluidele necesare vietii. Atinsi de privirea ochiului celui rau, copilasii incep sa vomite, mamelor care alapteaza le seaca laptele, la fel si vacilor sau altor animale care dau lapte; pomii fructiferi se usuca, iar barbatii devin neputinciosi.
Prof. Dundes vede aici o legatura intre teama de secarea provocata de deochi si originea mitului in regiunile desertice ale Orientului Mijlociu unde, in vremurile de inceput ale agriculturii, seceta reprezenta cea mai mare amenintare la la adresa recoltelor si, implicit, la supravietuirea unei comunitati umane. De aici, mitul pare sa se fi raspandit spre est pana in India, spre vest pana in peninsula Iberica, spre nord pana in regiunea scandinava si spre sud pana in Maghreb. Printre locuitorii Chinei, ai Coreei, ai Indoneziei si Thailandei, printre aborigenii australieni si populatia maori din Noua Zeelanda, in Africa subsahariana si printre nativii din America de Nord si cea de Sud, superstitiile privitoare la deochi nu existau. In America de Sud, conceptia e raspandita azi ca urmare a colonizarii masive de catre spanioli si portughezi, care au ajuns in America aducand cu ei credinta in deochi,  puternic inradacinata in Peninsula Iberica.
Ceva-ceva o fi adevarat: printre evrei este raspandita credinta ca pestii ar fi imuni la deochi, deoarece traiesc in apa – un argument neasteptat in sprijinul teoriei profesoruilui Dundes referitoare la deochiul care “usuca”.

Cine pe cine deoache?
Desi multi se pot naste cu darul deochiului, superstitia populara atribuie acest “dar” mai cu sema anumitor categorii de persoane, mai susceptibile de a face rau altora printr-o singura privire. Astfel, cei mai primejdiosi erau socotiti:

• oamenii invidiosi (chiar daca nici ei insisi nu erau constienti de invidia pe care o nutreau)
  
• cei care laudau copiii
  
• persoanele cu ochi verzi ori albastri (aici se regasesc, dupa spusele specialistilor, niste conceptii xenofobe/rasiste prezente in randul populatiilor mediteraneene, la care predominau ochii de culoare inchisa; “strainul”, demascat prin insasi infatisarea sa diferita de a populatiei locale, era privit oricum cu suspiciune, ca un potential dusman);
  
• femeile fara copii: intr-o vreme cand a avea copii era ceva firesc, iar a nu avea era considerat o pedeapsa, se credea ca femeile “sterpe” puteau, din invidie fata de familiile cu copii, sa-i deoache pe membrii acestora.
  

Si, cu toate ca orice om putea, la un moment dat, sa aiba ghinionul de a intercepta o privire care sa-l deoache, se credea ca vulnerabili erau indeosebi copiii, mamele care alaptau,  animalele care dadeau lapte - precum caprele si vacile - si pomii fructiferi.

Daca exista, cum ne aparam de el?
Principiul medical “E mai usor sa previi decat sa vindeci” este utilizat din plin cand e vorba despre deochi, de unde si remarcabila raspandire a metodelor de prevenire a nefastului "eveniment". Printre cele mai populare metode de a preveni deochiul se numara:

• Gesturi protectoare: adesea, sunt gesturi care au o legatura cu reproducerea, cu fertilitatea, dupa cum afirma numerosi experti. Daca deochiul este un pericol pentru sanatate, implicit pentru viata, el trebuie contracarat prin gesturi care semnifica, in ultima instanta, viata, perpetuarea ei. De unde gesturile cunoscute in Italia ca mano cornuto (semnificatia este, dupa diversi autori, cea a coarnelor de taur, taurul fiind un stravechi simbol al fertilitatii; sau luna noua – Luna fiind considerata, in multe culturi, o divinitate protectoare a copilasilor, a mamelor, a animalelor domestice… ) si mano fico (degetul mare trecut printre aratator si mijlociu – dupa cercetatorii care au studiat fenomenul, gestul ar trimite, de asemenea, la actul sexual);

• Protectii verbale: negarea calitatilor pentru care copilul, de pilda, a fost laudat de cineva; rostirea unor formule speciale (de genul “Sa nu-i fie de deochi!);
  
• Actiuni precum scuiparea asupra celui laudat (mai ales copii, cei mai vulnerabili la deochi); iata, o conotatie interesanta: a scuipa asupra cuiva poate insemna (din perspectiva teoriei propuse de Dundes) ca ii redai apa pe care, altfel, ar fi in pericol s-o piarda din pricina deochiului;
  
• “Uratirea” intentionata (si mai degraba simbolica) a copiilor, pentru a nu fi laudati ori priviti cu admiratie excesiva sau cu invidie; de aici, obiceiul, intalnit des in India si Bangladesh, dar si prin Orientul Mijlociu sau Balcani, de a face copiilor “benghiuri” de fard negru, funingine sau praf pe fata.
  
• Purtarea unor obiecte protectoare (cu rol apotropaic, cum il numesc specialistii, adica de indepartare a raului). In Orientul Mijlociu, cel mai popular astfel de talisman este cel de forma unui ochi, a carui privire nemiscata ar contracara, se crede, efectele unei priviri nefaste aruncte de cineva care deoache. In Turcia, aceste amulete, confectionate traditional din sticla alba si albastra, sau ceramica ori lemn vopsit, mai nou si din plastic, sunt numite nazar boncuğu si se intalnesc la tot pasul: se vand cu miile ca suveniruri turistice, sunt purtate de oameni si de animalele domestice, sunt agatate in masini, sunt zugravite pana si pe avioane. Tot in Orientul Mijlociu este extrem de populara amuleta hamsa (“cinci”, in araba, pentru ca e vorba despre mana cu cinci degete) - numita de musulmani Mana Fatimei (Fatima – fiica profetului Mahomed), iar de evrei Mana lui Miriam (Miriam – sora profetilor Moise si Aaron), amuleta reprezinta o mana deschisa, avand in palma un ochi.
  

• In Italia este purtata de baieti si barbati, ca amuleta protectoare impotriva deochiului, cornicello, un mic pandantiv in forma de corn, confectionat traditional din coral rosu, dar si din aur sau argint, din sticla ori material plastic. Istoricii afirma ca o amuleta asemanatoare era purtata inca din vremea romanilor antici, cand era numita fascina, si ca ar implica un simbolism falic, ca expresie a fertilitatii menite sa invinga primejdia reprezentata de deochi.
  
• Larg utilizate, de asemenea (aici ne aflam pe un teren cunoscut, caci si la noi se intalnesc asemenea “amulete”) sunt panglicile ori snururile de culoare rosie (rosu, adica sange, adica viata, dupa interpretarea traditionala pe care o dau etnologii).
  
• Potcoava – tot “ceva” in forma de corn de luna (vezi mai sus); oglinjoare (care reflecta, “trimit inapoi” privirea malefica), seminte ori pietre semipretioase cu un desen concentric, sugerand ochiul. Lumea e plina de obiecte menite sa ne apere de raul neinteles, dar adesea violent, provocat de deochi.
  

Daca, totusi, farmecele protectoare nu si-au facut efectul (sau cineva s-a trezit neprotejat fata in fata cu o persoana care deoache), se trece la tratamentele curative – cele destinate sa vindece raul. Tratamentele anti-deochi sunt si ele fascinante; de fapt, intreg fenomenul e atat de complex, atat de bogat in amanunte, incat a devenit un captivant obiect de studiu pentru numerosi etnologi, antropologi, istorici ai religiilor, medici etc., intrigati de larga lui raspandire si de aspectele sale pline de semnificatii adesea neintelese, ce trimit la credinte si practici foarte vechi, nascute in copilaria omenirii.
Tratamentele implica mai intotdeauna apa; de la regiune la regiune, joaca un rol uleiul de masline turnat in apa, taciunii aprinsi (sau, in vremurile mai recente, chibriturile) ce vor fi stinsi in apa; ceara picurata, de asemenea, in apa; in unele locuri, farmecele presupun spargerea unui ou (Mexic), aprinderea unei flacari cu al carei fum este afumat cel suspect de a fi fost deocheat (India), iar in Iran se folosesc semintele unei plante (Peganum harmala) care, aruncate pe carbuni aprinsi, pocnesc si se sparg, imprastiind un fum mirositor cu care sunt afumati cei deocheati. Se spune ca, uneori, ritualul se desfasoara, preventiv, si in restaurante, unde  cei prezenti sunt expusi privirii multor straini.
Aceste actiuni sunt insotite de descantece si/sau rugaciuni; dupa felul in care reactioneaza nu numai victima, ci si tamaduitorul, se poate spune daca a fost vorba intr-adevar de deochi. In Romania, la fel ca si in Grecia, faptul ca acela care descanta incepe sa caste e un semn sigur ca a fost vorba cu adevarat despre deochi. Ce o fi cu adevarat acest deochi, ce interactiuni tainice si neintelese, intre victima si nefericitul nascut cu darul deochiului presupune el, nu stim inca. Dincolo de superstitie, e posibil sa existe o realitate inca necunoscuta si nedovedita. Poate ca, la fel ca in cazul multor alte fenomene paranormale,  adevarul exista undeva, dincolo de noi – de intelegerea noastra din acest moment.

Ce se afla in padurea Baciu?

n inima Ardealului, intr-o zona cu aparenta atemporala, se gaseste, probabil, cel mai misterios loc din Romania. Multa cerneala a curs pe margine subiectului padurii Hoia-Baciu, la fel cum multi pasi ai curiosilor au strabatut aceasta poarta intre lumi, in speranta surprinderii unei farame de paranormal. Unii dintre ei au avut intr-adevar parte de experiente inexplicabile care provoaca fiori reci chiar si celor curajosi. Cercetatorii nu au incotro si ridica neputinciosi din umeri, lasand loc liber celor mai diverse speculatii care inflacareaza imaginatia amatorilor de fenomene paranormale.
Avertismente din vremea stramosilor
Padurea Hoia-Baciu, este cu siguranta cea mai faimoasa locatie din Romania, unde au fost investigate si analizate o serie de fenomene absolut inexplicabile. Zona in sine a devenit cu adevarat celebra pe mapamond de abia in anul 1968, cu toate ca localnicii stiau de existenta sa inca din cele mai vechi timpuri, ferindu-se de ea ca de un loc rau, unde se intampla lucruri peste puterea de intelegere a omului obisnuit. Toti stiau din mosi stramosi ca odata intrati printre copacii al caror fosnet venea parca din alta lume, toate spaimele subconstientului uman, prind brusc viata si apar in calea celui indeajuns de nesabuit incat sa se aventureze in acest loc . Din cele mai vechi timpuri, localnicii din jurul padurii de la Hoia-Baciu au observat pe propria piele ca odata ce au intrat in padure pentru a taia lemne, a cosi iarba pentru animale sau a culege fructe de padure sau ciuperci, ceva straniu se intampla cu absolut oricare dintre ei.

Inca de la primii pasi printre copaci, satenii se pomeneau asaltati de stari inexplicabile de greata, anxietate, senzatii de voma, dureri de cap si chiar arsuri aparute pe piele. Multa vreme, padurea Baciu din vestul orasului Cluj-Napoca a ramas un subiect tabu, oamenii temandu-se sa aduca vorba despre un loc pe care in sinea lor il credeau cazut sub un blestem greu, sau mai rau, insasi salas al Necuratului. Cel care a intreprins o adevarata munca de pionierat la aceea vreme in studiul fenomenelor paranormale din padurea de stejari, a fost biologul Alexandru Sift (1936-1993).
Profesorul Sift a fost atras de faima padurii Baciu, intrigat fiind de povestile si intamplarile incredibile pe care le auzea de la localnici. In decada anilor 1950, a intreprins numeroase calatorii in padure, observand la fiecare incursiune intre copaci, o serie de umbre ciudate care il insoteau. Fire curajoasa, nu a abandonat cercetarile, izbutind sa fotografieze"umbrele". Surprizele si-au facut aparitia inca de la developarea cadrelor fotografice pe care se puteau observa, pe langa"umbrele" in cauza, multe alte forme, lumini si siluete pe care ochiul uman nu le putea vedea. Cercetarile lui Sift au continuat pana in pragul anilor 1960, cand tot mai multi cercetatori romani i-au preluat studiile si aveau sa fie atrasi de explorarea padurii Baciu.

OZN-uri in toata puterea cuvantului
Pe data de 18 august 1968, tehnicianul-militar Emil Barnea in varsta de 45 de ani, ignorand avertismentele satenilor, se afla in padurea Baciu pentru a petrece un sfarsit de sapatamana departe de stresul orasului. Impreuna cu el se aflau la acea data prietena sa, Zamfira Matea si alti doi prieteni de familie care au dorit sa-si pastreze anonimatul. In preajma orei 13.00, pe cand se afla in cautarea unor lemne pentru foc, Emil Barnea s-a pomenit brusc strigat de prieteni. Intors in poiana, alaturi de prietenii sai, Emil Barnea a apucat sa vada ceea ce parea un OZN care survola la viteza mica padurea Baciu, fara sa scoata niciun sunet. Straniul aparat zburator a inceput sa straluceasca brusc, facand in aer o manevra de rastunare. Fara veste, OZN-ul a accelerat spre cer intr-o directie usor oblica. Urmarindu-l prin vizorul aparatului foto, Emil Barnea a reusit sa-l mai surpinda in trei cadre. Dupa developarea filmului, tehnicianul clujean a contemplat cu stupoare fotografiile a ceea ce peste ani specialistii internationali ai fenomenologiei OZN aveau sa clasifice drept " cele mai clare imagini ale unui OZN fotografiat in Romania si fara indoiala, unele dintre cele mai bune imagini ale vreunui OZN fotografiat vreodata in lume".


Pana la acest moment, Emil Barnea intrase deja in contact cu Florin Gheorghita si Ion Hobana, probabil cei mai prestigiosi ufologi romani, care i-au confirmat autenticitatea fotografiilor. Dupa ce fotografiile au trecut si de "filtrul" autoritatilor vremii, au fost preluate de Agerpres, agentia nationala de presa, si facute publice inclusiv peste hotare. Celebritatea fotografiilor avea sa atinga noi culmi in decursul anului 1977 cand au fost prezentate de cate profesorul C.S. Vonkeviziczky in cadrul Congresului International de Ozenologie din Acapulco. Fotografiile au fost preluate imediat de toate cartile si revistele din lumea intreaga, care vizeaza cazuistica OZN.

Padurea Baciu continua sa fascineze, in special datorita relatarilor martorilor oculari care declarau ca se pot observa fenomene in cele mai stranii precum senzatii fizice inexplicabile, observatii de lumini de forme si culori diverse, umbre ciudate, voci si chipuri umane. Zona devine in scurt timp celebra printre specialistii in paranormal si ezoterism din intreaga lume, echipe intregi de cercetatori reputati din Germania, Franta, Statele Unite si Ungaria vizitand padurea Baciu in plina perioada comunista, si reusind sa prinda pe pelicula inexplicabilul de langa noi…

Cu paranormalul la fotografiat…
Odata intrat in padurea Baciu, ai senzatia foarte accentuata ca esti privit, ca de undeva din spatele fiecarui copac, mii de fiinte nevazute te privesc atent ca pe unul care a nimerit pe taramul lor. Aceasta senzatie este prezenta la toti cei care au pasit pragul straniei paduri. Vanatori, turisti, oficialitati, cercetatori, copii, persoane cu capacitate paranormala sau simpli curiosi. Cercetatorul Adrian Patrut din Cluj-Napoca si-a dedicat o buna parte din viata studierii si investigarii fenomenologiei paranormale din padure, fiind in prezent considerat cea mai autorizata persoana in ceea ce priveste misterele padurii Baciu.
Conform materialelor stranse de Adrian Patrut in zeci de ani de observatii, aparitiile fac parte dintr-un spectru larg al manifestarilor paranormale, ceea ce face dificila incadrarea lor intr-un singur subgen sau capitol al fenomenologiei necunoscutului.
In primul rand, padurea Baciu este faimoasa pentru aparitiile sale. Structuri imateriale sau materiale de forme diverse apar in fata ochilor curiosilor, fie ca este noapte sau miezul zilei. Majoritatea sunt invizibile pentru ochiul uman, fiind capturate insa de aparatele de filmat sau fotografiat. Unii ezoteristi considera ca sunt nimic altceva decat reprezentatiile spiritelor care populeaza universurile paralele. Urmeaza la rand anomaliile magnetice, fluctuatiile campului electromagnetic, emisiile infrasunet. Printre cele mai socante manifestari, se numara si urmele fara explicatie care apar pe pamant, zapada sau iarba, direct sub ochii privitorilor. Nici lumea vie nu a scapat neafectata de misterele padurii, efectele biologice manifestandu-se asupra plantelor si vegetatiei care prezinta forme de deshidratare, arsuri si necroze ale tulpinilor si frunzelor din anumite zone ale padurii.


Oamenii care trec accidental prin dreptul zonelor active (considerate de initiati ca fiind adevarate porti de trecere in alte planuri) se pomenesc cu arsuri de piele, roseata, iritatii, dureri de cap, senzatie amplificata de sete, anxietate, stari de lesin. Cele mai tipice aparitii sunt cele care se profileaza pe cerul de deasupra padurii. Din senin, apar pe cer, in zbor, figuri geometrice sub forma de piramide, sfere, cilindri, conuri, cuburi. Aceste forme geometrice care nu ar avea ce cauta pe cer in mod obisnuit, au fost fotografiate si filmate de sute de ori. Cele mai spectaculare sunt cele cu forma de OZN, pre-OZN sau qvasi-OZN. Padurea este celebra si datorita faptului ca intre hotarele sale, OZN-urile invizibile pentru ochiul uman, dar care pot fi fotografiate, sunt mai numeroase decat OZN-urile vizibile cu ochiul liber.

Nicaieri pe Terra nu a mai fost identificata o locatie cu aceste caracteristici. Aparitiile care produc cele mai mai mari temeri curiosilor sunt cele umanoide. Pare ca peste tot in padure exista capete umane care pandesc din invizibil. La fel ca in cazul OZN-urilor, marea lor majoritatea au fost observate in fotografii. Multi turisti care faceau poze de familie au cazut prada groazei cand le-au developat si au observat ca nu erau singuri in padure, zeci de capete inghesuindu-se uneori in fotografii. Pentru un plus de macabru, au fost identificate in fotografii inclusiv figuri ale unor persoane decedate…Un alt aspect care merita mentionat, este cel legat de starile tranzitorii intre radiatiile gama si beta, amplificate de distorsiunile magnetice asociate deseori cu aparitia unor siluete umanoide translucide, de culoare alba.

Poarta spre alte lumi
In anul 1993, cercetatorul Adrian Patrut a identificat in padurea Baciu o zona aparte pe care a denumit-o "Punctul 3 social activ". Zona cu pricina pare a fi centrul de maxima activitate pentru fenomenele paranormale observate in inima Ardealului. Cercetarile de pana in prezent au dus la stabilirea urmatoarelor concluzii :

• Fenomenele din padurea Hoia-Baciu sunt in mod general discrete dar continue in timp.
• Padurea in sine, ofera mai multe date cercetatorilor decat amatorilor de spiritism.
• Fenomenele sunt in mod clar evidente, fiind necontestate chiar si de cei mai sceptici oameni de stiinta.
• Se pare ca exista o legatura intre prezenta in padure a persoanelor cu capacitate de medium si aparitia fenomenelor misterioase.

Frecventa fenomenelor paranormale este una fluctuanta, cauzele fluctuatiilor nefiind descoperite in totalitate. Exista, de asemenea, un consens general in randul specialistilor in parapsihologie, conform caruia Padurea Hoia-Baciu este o "poarta" interdimensionala prin care spiritele, fie ele ale celor decedati recent sau inca neincarnati, pot intra in dimensiunea material-fizica a planetei Terra. Initiatii in stiintele ezoterice sustin insa ca Padurea Hoia-Baciu ar fi un portal intre planul astral si cel teluric, zona intermediara similara cumva Purgatoriului lui Dante, unde sufletele decedatilor adasta timp de 40 de zile, in care li se hotaraste soarta si le se judeca faptele…

Fenomenele inregistrate in padurea Baciu nu sunt singulare pe mapamond. Harta locurilor de pe Terra care contin zone cu fenomene asemanatoare, cuprinde si Desertul Mojave si Gloful Breeze din Statele Unite, La Spezia-Arenzano din Italia, Valea Hessdalen din Norvegia, Belo Horizonte din Brazilia, Muntele Kailasa din Tibet. Cu toate acestea, padurea Hoia-Baciu este considerata de toti marii parapsihologi , drept cel mai important areal al manifestarii fenomenelor parapsihologice de pe intreaga planeta.

Scoala, un loc malefic.

   Azi, fiindca e sambata si nu sunt urmarit de spiritele malefice numite profesorii , voi vorbi despre acel lucru malefic si paranormal numit scoala. Din cele mai negre tenebre , ziua de luni aduce: Scoala.  Aici se intampla nenumarate chestii paranormale, de la deja vu-uri cum ca iei un 4 la engleza apoi iei un 4 la alta materie, pana la senzatia de levitatia spre casa , cand aproape adormi in banca. 

  Aici, noi copiii creduli, suntem chemati de un fel de demoni , numiti directori , secretare sau profesori , depinde de rang, care ii pacalesc pe parinti nostri si mai creduli sa ne trimita acolo. Aici ni se sterge memoria, devenind pe zi ce trece mai usor de controlat, pana cand ne desteptam o data si o data, incepand sa le scadem puterea, facand lucruri cum ar fi sa nu invatam dar sa radem si noi ca primim un 4 sau sa spargem geamuri... Profesorii totusi , au niste arme secrete , numite elevi model , care totusi ii ajuta sa cucereasca lumea, lasand-o fara distractii , doar teme , invatat si o pauza de 10 min pe ora.  La scoala mai vedem chestii infricosatoare, e la directori severi si mereu incruntati, la profesoare batrane care au suvite roz si ochii verzi... 

  In acest loc dubios , se dau si niste chestii dubioase numite lectii , sau teme. Dar temele inseamna defapt: Teorie Europeana de Micsorare a Energiei , si sunt folosite pentru a lasa copiii fara vlaga. Si nota 10 este un fenomen paranormal , care este data cateodata pentru a face copiii sa le pese putin mai mult , facandu-i mai vulnerabili. Deci , acum ca stiti adevarul , copiii din toata tara sa puna mana pe mingea de fotbal si pe sabie , si sa lupte pentru dreptul de a avea pauza mai mare si profesori de gasca! Luptati , camarazi , luptati! Si , sa stiti , fiindca aud directorul si profa de franca , ca eu am luptat vitejeste si corect , dar am fost invins numeric...   Doar voi mai puteti salva omenirea! 

Sfarsit. Dar pentru dusmani!

Ghosts stories

Ei,dragii mei,e timpul pentru niste povestioare asa cum ne plac noua:de groaza!Culese de pe net,menite sa nu ridice parul sa sa ne impartaseasca o experienta poltergeist,povestile cu fantome exista din antichitate.Deci,luati-va o perna,si ascultati aici:

Bunicului meu ii placea foarte mult sportul. Plimbarile, expeditiile s.a.m.d. au facut parte din tineretile lui, aici incluzand si prizonieratul din Al Doilea Razboi Mondial. In ultimii ani de viata, insa, din cauza unei boli s-a vazut nevoit sa stea in pat tot timpul. Avea o camera mare pe care o impartea cu bunica mea. Datorita bolii cei doi dormeau pe paturi diferite. Langa patul lui avea o masuta pe care isi tinea cartile si un ceas desteptator. Dupa moarte noi, familia, ne-am gandit sa le lasam pe toate asa cum le-a aranjat el, un fel de "in memoriam" de dimensiuni reduse. Acum cateva luni, la un an jumate dupa moartea bunicului, mi-a fost dat sa petrec cateva zile intr-o alta camera din acel apartament. Totul a decurs normal pana in ultima noapte cand in jur de ora 01:00 am auzit alarma ceasului sunand. Ceea ce m-a scos din sarite din moment ce nimeni nu umblase cu ceasul respectiv si alarma nu mai sunase de cand era bunicul meu in viata. Nici baterie nu mai avea (fiind un ceas mai maricel cu baterie 3xA). Iar pentru a seta alarma trebuie sa deschizi o usita si sa apesi cu un ac niste butoane mici.
Nu sunt deloc o persoana religioasa, nu cred in existenta Binelui si a Raului. Si de aceea sunt extrem de disperat dupa o explicatie stiintifica. Sau cel putin una care sa imi linisteasca aceasta curiozitate.



Am mai trait o experienta foarte ciudata pe care am uitat sa o mentionez de fiecare data cand mergeam la scoala venea vecina mea si ma striga dimineata si mergeam impreuna,intr-o dimineata o auzeam cum ma striga nu ma trezisemm inca m-am ridicat speriata ca intazii la scoala pana am aprins lumina a strigat de cateva ori dupa s-a oprit si am auzit poarta trantindu-se cand m-am uitat la ceas era in jur de 5 iar ea venea la 6:40 sa ma ia,m-am pus inapoi in pat cand am plecat poarta era descuiata ceea ce era imposibil pentru ca seara o inchideam si o descuia primul care iesea iar eu eram prima in ziua aia ,am intrebat-o pe vecina mea daca a fost de dimineata sa ma strige si nu fusese bineinteles...am auzit de astfel de intamplari si de la alti oameni spunand ca sunt strigoii si daca intorci capul,in situatia mea daca mergea la usa sa-i deschid ramaneam oarba,niste prieteni au patit asa ceva pe un camp era el cu prietena lui si ea nu auzea strigatele doar el le auzea si s-a dus sa vada ce e si intre timp spiritele au inconjurat si masina unde se afla ea dar n-au patit nimic pentru ca nu au intors capul cand au fost strigati.



buna. as dori sa va impartasesc experienta prin care am trecut eu. poate pt unii nu o sa fie asa scary dar pe mine m-a marcat. era acum cativa ani cand aveam eu vreo 12 ani cred. atunci a murit strabunicul meu. nu am avut nicio frica, nu m-am gandit la moartea lui ca la o chestie de care sa-mi fie frica. au trecut cateva saptamani de la inmormantare cand intr-o noapte dormeam in camera care fusese a lui cu sora si fratele meu in acelasi pat. la un moment dat in toiul noptii m-am trezit mi s-a parut ca aud niste zgomote. era ca un toiag care se lovea de podea ( strabunicul meu mergea cu ajutorul toiagului in ultimii ani de viata). m-am uitat la usa si am simtit cum mi se intensifica bataile inimii. deja mi se facuse foarte frica, mi-am amintit de el. s-a deschis usa si a intrat cineva in camera. nu vedeam cine e, deoarece era foarte intuneric. totusi cand a ajuns in dreptul ferestrei am recunoscut silueta strabunicului pt ca era lumina de afara, in aceea noapte era luna plina. s-a oprit putin si apoi si-a continuat drumul pana in coltul camerei. cand a ajuns acolo am simtit ca nu mai pot de frica si am tipat tare cat m-au tinut plamanii. nu imi mai amintesc nimic pret de cateva minute nu stiu ce s-a intamplat cu mine. bunicii mei au venit in camera, sora si fratele meu s-au trezit si ei. problema e ca am ramas socata, cateva minute si ma uitam in coltul camerei, la locul unde se dusese strabunicul meu. mi-au spus ca nu mi-am revenit din soc pana cand nu mi-au pus in brate o icoana foarte veche, sfintita. de abia atunci mi-am venit in simtiri.
din acea noapte nu mai stateam singura in nici un loc, permanent trebuia sa am pe cineva cu mine si noaptea cand dormeam tineam mana pe pieptul persoanei care dormea cu mine ca sa vad eu ca respira. si imi spusese cineva de la tara ca atunci cand canta cocosii a treia oara intr-o noapte, dispar taote spiritele si eu asteptam sa aud cocosii cum canta a treia oara si de abia atunci puteam sa adorm. a fost o experienta groaznica cu toate ca acum imi dau seama ca strabunicul meu nu-mi vroia raul. probabil vroia sa ne mai vada o data pe noi si casa in care traise...

Imaginile unei fantome filmate fac furori in Anglia

Un scolar britanic a reusit sa filmeze unele dintre cele mai bune imagini capturate vreodata ale unei fantome din Marea Britanie

Reece Pitman, un pusti in varsta de doar 12 ani a reusit sa-si infranga teama si sa filmeze cu ajutorul telefonului sau mobil, cee ce pare a fi cea mai buna inregistrare video din ultimii ani a unei fantome. Datorita acestei preformante, locatia Solihull din Birmingham a devenit faimoasa peste noapte.

Baiatul a fost initial alarmat de sora sa in varsta de 9 ani care i-a atras atentia asupra unor zgomote ciudate care se auzeau in propria lor casa. Reece a fugit apoi ingrozit la mama sa, Tonya Pitman in varsta de 38 care declara: “Reece a venit alergans pre mine, alb la fata de groaza. In clipul filmat de el apare o umbra alba care traverseaza dormitorul meu, urmata indeaproape de silueta intunecata a unui barbat. Cele doua forme traverseaza casa si dispar brusc”

Tonia a constultat un specialist in fenomene paranormale care a asigurat-o ca fantoma in cauza ar putea fi prietenoasa cu membrii familiei. Tatal lui Reece este insa convins ca baiatul sau a reusit sa filmeze insasi imaginea ingerului sau pazitor care veghea asupra sa.
Julian Banks, purtator de cuvant al British Paranormal Society, este de parere ca filmul in cauza reprezintacele mai bune si mai clare imagini ale unei fantome din ultimii ani.